Inflamația din corp: de ce nu este întotdeauna rea și când devine o inflamație cronică ascunsă

De ce inflamația nu este întotdeauna rea și ce se întâmplă dacă este de durată

Când auzim cuvântul „inflamație", de obicei ne imaginăm o rană înroșită, un deget umflat sau o temperatură corporală crescută. În viața de zi cu zi, inflamația este percepută ca ceva rău, care trebuie eliminat cât mai repede cu o pastilă, o injecție sau o alifie. Totuși, din punct de vedere biologic, inflamația este un mecanism fundamental de supraviețuire al organismelor vii, o reacție de apărare universală a organismului în fața unei leziuni sau a pătrunderii unor substanțe străine (bacterii, virusuri, toxine). Nu este o boală în sine, ci un proces menit să elimine cauza leziunii și să refacă integritatea țesuturilor corpului.

Medicina clasică descrie cinci simptome de bază ale inflamației acute, formulate de marii medici romani Celsus și Galen încă din secolele I-II:

1. Înroșirea (rubor), din cauza afluxului de sânge.
2. Umflarea (tumor), cauzată de ieșirea lichidului în țesuturi.
3. Căldura (calor): creșterea locală a temperaturii.
4. Durerea (dolor), cauzată de presiunea asupra terminațiilor nervoase și de acțiunea mediatorilor inflamației.
5. Alterarea funcției (functio laesa) unui organ sau a unei părți a corpului.

Când celulele și țesuturile sunt lezate, ele produc semnale chimice, mediatori ai inflamației (citokine, chemokine, histamină și alții). Sistemul imunitar primește aceste semnale, dilată vasele de sânge din zona afectată și trimite acolo celule (neutrofile și macrofage). Aceste celule de apărare absorb substanțele străine, curăță zona de țesuturile moarte și inițiază procesele de vindecare (regenerarea).

Funcțiile-cheie ale inflamației sunt, așadar:

• Localizarea amenințării. Organismul creează o barieră pentru ca infecția să nu se răspândească în tot corpul.
• Distrugerea agenților patogeni. Celulele imunitare atacă direct virusurile și bacteriile.
• Curățarea: eliminarea celulelor moarte și a țesuturilor lezate.
• Regenerarea: inițierea proceselor de diviziune a unor celule noi și refacerea structurii țesutului.

Fără o inflamație acută, vindecarea rănilor ar fi imposibilă, iar orice zgârietură, oricât de mică, ar putea fi potențial fatală, iar imunitatea ar fi ineficientă. Problema nu apare atunci când inflamația este prezentă, ci atunci când nu se stinge la timp, persistă și devine cronică.

Diferența dintre inflamația acută și cea cronică poate fi ilustrată cu exemplele incendiilor și ale pompierilor.

Un incendiu acut este o situație în care pompierii vin la apel. Te-ai rănit la deget, ai luat un virus sau ți-ai întins un mușchi la antrenament (focul). Corpul trimite imediat celule imunitare (pompierii) la sursa problemei pentru a elimina amenințarea și a începe repararea. Apar înroșire, umflătură, durere sau temperatură. Asta e bine. Înseamnă că apărarea ta funcționează corect. Odată ce amenințarea este eliminată, inflamația acută încetează și începe vindecarea.

Inflamația cronică de grad scăzut este o situație în care pompierii au plecat deja, dar rămășițe de jar ard în pivnița casei. Nu există un incendiu mare, nu există creștere de temperatură, nimic nu doare. Dar sistemul imunitar este în alertă permanentă și produce mediatori ai inflamației fără nicio amenințare reală. Această inflamație cronică devine o problemă pentru că epuizează resursele corpului, care consumă energie pentru a combate o amenințare inexistentă sau nesemnificativă.

Ce este inflamația ascunsă și de ce se vorbește rareori despre ea

Inflamația ascunsă se mai numește inflamație subclinică, cronică, de grad scăzut și cu evoluție lentă. Spre deosebire de inflamațiile acute pe care le simțim (durere, febră, umflătură etc.), inflamațiile ascunse trec neobservate. Aparent, nimic nu ne doare, nu avem temperatură crescută, dar „focul inflamator" arde constant în interiorul organismului. Această stare se caracterizează prin niveluri crescute ale markerilor inflamatori în sânge (de exemplu, proteina C reactivă, interleukina-6 etc.) fără semne evidente de infecție. Inflamația ascunsă nu prezintă de obicei simptome importante. Dar îi putem simți impactul asupra calității vieții. Inflamația ascunsă poate fi asociată cu următoarele stări ale corpului:

• Oboseala după somn. Dormim 8 ore, dar ne trezim obosiți. Acesta poate fi un semn că organismul nu s-a odihnit în timpul somnului, ci a „stins incendii".
• Refacerea lentă după efort. Înainte, după antrenament, ne dureau mușchii o zi; acum, două sau trei. Sau ne simțim epuizați după o zi obișnuită de muncă.
• Mintea încețoșată. Când devine mai greu să te concentrezi pe sarcinile pe care le ai, memoria se deteriorează, iar gândurile devin lente și neliniștite. Neuroinflamația (inflamația țesutului nervos) se poate manifesta astfel.
• Reacția la stres. Când nevoia de a preda o sarcină înainte de termen provoacă nu doar agitație, ci și o adevărată greață fizică, poate fi un semn că rezervele de adaptare ale organismului nostru sunt epuizate.

Dacă observi simptomele de mai sus, nu intra în panică și nu încerca să-ți autodiagnostichezi vreo afecțiune sau boală și nici să-ți prescrii vreun tratament. Este însă recomandabil să discuți cu medicul și, dacă este necesar, să faci investigații suplimentare. Medicul îți poate da recomandări întemeiate.

Inflamațiile ascunse sunt adesea cauzate și întreținute nu doar de agenți infecțioși sau de leziuni ale țesuturilor, ci și de stilul de viață: consumul excesiv de alimente ultraprocesate cu un conținut ridicat de zahăr, sare și grăsimi și sărace în fibre; activitatea fizică insuficientă, somnul și odihna insuficiente, stresul psihoemoțional constant, obiceiurile nocive (abuzul de alcool, fumatul etc.). Organismul percepe acest stil de viață ca pe o amenințare constantă și menține imunitatea în tensiune. Tulburările microflorei intestinale (disbioza intestinală), despre care vom vorbi mai detaliat mai târziu, pot juca un rol special în întreținerea inflamației ascunse.

Inflamația ascunsă permanentă nu doar epuizează apărarea și resursele corpului, ci crește și riscul de a dezvolta diverse boli: distruge lent vasele de sânge (risc de ateroscleroză), perturbă sensibilitatea la insulină (risc de diabet de tip 2), afectează starea creierului (risc de depresie și tulburări cognitive), contribuie la dezvoltarea tumorilor și la alte probleme de sănătate.

De ce, după 30-35 de ani, regenerarea este mai lentă

Un tânăr de 20 de ani poate să nu doarmă toată noaptea și apoi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, să meargă la școală sau la muncă, să meargă la antrenament. La 30-35 de ani, după o noapte nedormită, are nevoie de una sau două zile pentru a se reface. Reacțiile corpului la infecții, boli și stres încep, de asemenea, să se manifeste puțin diferit odată cu vârsta. De ce se întâmplă asta? Schimbările legate de vârstă din organismul nostru afectează diverse organe și sisteme:

• Echilibrul hormonal. Scad nivelurile hormonilor anabolici și sexuali (testosteron, estrogeni, hormonul de creștere), care sunt responsabili, printre altele, de regenerarea organismului după stres și boli.
• Sistemul imunitar îmbătrânește, acumulează experiență din întâlnirile cu virusuri și bacterii și, cu timpul, devine mai puțin flexibil, recunoaște mai greu noile amenințări și se recuperează mai lent după activitate. Din cauza acumulării de celule imunitare îmbătrânite (senescente), faza de inflamație activă poate dura mai mult, iar recuperarea poate fi mai lentă.
• Activitatea mitocondrială din celule. Mitocondriile sunt „bateriile" celulare, a căror activitate devine mai puțin eficientă odată cu vârsta. Motivul este acumularea de mutații în ADN-ul mitocondrial, stresul oxidativ care perturbă sinteza proteinelor lanțului respirator și duce la o scădere a producției de ATP; eliminarea mitocondriilor deteriorate încetinește, reducând și mai mult potențialul energetic al celulelor.

Organismul adult pare să semnaleze: „Hei, resursele nu sunt nelimitate, hai să le gestionăm cu mai multă grijă". Odată cu vârsta, o alimentație sănătoasă, o activitate fizică adecvată, calitatea somnului, gestionarea stresului și renunțarea la obiceiurile nocive capătă o importanță deosebită pentru menținerea capacității de muncă și a unei stări bune de sănătate. Reducerea capacității de adaptare a corpului, legată de vârstă, nu este un motiv de îngrijorare inutilă, ci un semnal de a-ți optimiza rațional obiceiurile și de a-ți schimba stilul de viață.

Inflammaging: termen la modă sau realitate științifică

Inflammaging este un termen format din două cuvinte: inflammation (inflamație) și aging (îmbătrânire). Termenul a fost propus de imunologul și gerontologul italian Claudio Franceschi în anul 2000 pentru a descrie o inflamație sistemică lentă, cronică și cu activitate scăzută, care însoțește procesele de îmbătrânire, lezează vasele de sânge, afectează activitatea creierului, accelerează pierderea de masă musculară, reduce sensibilitatea la insulină și este unul dintre principalii factori care influențează bolile legate de vârstă. Conceptul științific de îmbătrânire inflamatorie a fost confirmat de numeroase studii.

Esența acestui concept este simplă: cu cât trăim mai mult, cu atât se acumulează mai mulți factori nocivi în organismul nostru. Sistemul imunitar se uzează, îi este tot mai greu să lupte împotriva amenințărilor reale și să distingă „ce este al său" de „ce este străin". Are loc o acumulare a așa-numitelor celule senescente, „celule zombi", care nu se mai divid, dar nici nu mor (procesul de apoptoză, moartea celulară programată, nu se declanșează), însă secretă substanțe proinflamatorii care otrăvesc celulele și țesuturile sănătoase din jur. Organismului îi este tot mai greu să scape de proteinele și de organitele celulare deteriorate, ceea ce declanșează un răspuns imunitar. Pot apărea reacții autoimune, atunci când sistemul imunitar începe să-și atace propriile celule îmbătrânite și proteinele alterate. Un nivel scăzut și permanent de inflamație uzează țesuturile, accelerează degradarea tuturor organelor și sistemelor și provoacă disfuncții.

Posibilele consecințe negative ale îmbătrânirii inflamatorii pentru sănătate constau în funcționarea defectuoasă a diverselor organe și sisteme și în accelerarea dezvoltării unor boli legate de vârstă, precum:

• Sarcopenia. Pierderea de masă și de forță musculară.
• Osteoporoza. Fragilitatea oaselor.
• Bolile neurodegenerative. Bolile Alzheimer și Parkinson sunt strâns legate de neuroinflamație.
• Bolile cardiovasculare. Principala cauză de mortalitate la nivel mondial.
• Bolile metabolice. Obezitatea, diabetul de tip 2, steatoza hepatică.
• Bolile renale.
• Pierderea auzului.

În esență, îmbătrânirea inflamatorie transformă mecanismele de protecție într-o armă pe care corpul o folosește împotriva sa. Astfel, îmbătrânirea și bolile legate de vârstă devin manifestări diferite ale unui singur proces: inflamația cronică.

Concluzii

Inflamația nu este un dușman, ci un instrument. Este ca un ciocan: poți construi o casă cu el (vindecarea), dar te poți lovi din greșeală la deget (leziunea cronică). Este ca focul dintr-un șemineu: când este controlat, încălzește și protejează, dar dacă scapă de sub control, poate arde casa.

În încheiere, să comparăm în tabel inflamația acută și pe cea cronică:

Combaterea îmbătrânirii inflamatorii prin schimbări ale stilului de viață este una dintre cele mai promițătoare direcții în prevenirea bolilor legate de vârstă. Având grijă să reducem inflamația cronică, investim nu doar în absența bolilor, ci și în calitatea vieții pe mulți ani, asigurându-ne o longevitate sănătoasă. Vom discuta ce se poate face în acest sens în articolele viitoare.